M-am trezit; inca mai am acel reflex de a-mi duce mana la ochi, imediat dupa ce amicul Morpheus pleaca sa terorizeze pe altcineva. Acum insa, nu reusesc decat sa imi deranjez ranile din ochi si sa fac sangele sa curga.
Nu stiu daca ti-am zis, dar aici nu e liniste; tot timpul se aude Muzica. Uneori e pur si simplu muzica, sunete potrivite, asezate intr-o anumita ordine de o persoana care stie sa le imbine, alteori e mai mult un vuiet de rau augur, ceva ce ar fi scris amicul Wagner la betie. De cand nu mai vad, muzica parca se aude mai tare, si prevesteste ceva mai intunecat; poate o fi compensarea orbirii mele acest bonus la auz, dar sincer... mai bine ramaneam si fara acest simt. Asa poate nu as fi auzit-o pe Scarlett aseara; da, Scarlett s-a intors. E bizar, cum tot cei Batrani apar atunci cand esti jos... bine, nu pot spune ca am vazut-o; se pare ca nici in vis nu pot vedea. Cert este ca imediat dupa ce am adormit, i-am auzit vocea, usor ironica, la fel ca intotdeauna, intrebandu-ma de ce am tacut:
-Puteai sa ma chemi inainte sa cazi iar de pe sarma, Kyrara...
-Dar nu mai sunt pe sarma, sunt pe drum..
-Zici tu? Da, am observat ca nu mai vezi, deci iti acord circumstante atenuante. Totusi, verisoara, te cam dai batuta, si nu iti sta in fire; chiar si acum cativa ani, cand erai foarte aproape de abis, si erai gata sa faci niste lucruri cel putin reprobabile, nu renuntai la lupta. Te bateai in continuare cu toti si cu toate, chit ca batalia era mai mult decat pierduta si nu era decat o chestiune de timp pana cand avea sa te omoare si pe tine cineva... Acum ce s-a intamplat...?
Mda, Scarlett... Daca nu am fi trecut impreuna prin atatea, daca nu am fi fost pana in Iad si inapoi impreuna, probabil ti-as (mai) fi dat una. Nu pot, insa, sa mai fac asta acum, si nu neaparat pentru ca nu esti aici, ci pentru ca am trecut, amandoua, de stadiul acesta al relatiei noastre. Da, ne-am bagat cutitul in spate reciproc, de mai multe ori; nu neaparat pentru ca eram idioate-desi, eram, slava!-, ci pentru a ne testa reciproc, pentru a vedea cat de departe putem ajunge, si daca dupa toata pierderea de sange vom fi ca la inceput. A mers, in cazul nostru, desi nu mai vorbisem, la un moment dat, mult timp. Dupa ce Razboiul nostru mai mult sau mai putin Rece s-a terminat, ne-am intors in micul cimitir al copilariei si adolescentei noastre, alaturi de aparatul foto si de multa experienta. Am facut multe lucruri impreuna, pot spune ca le-am facut pe toate, bune, rele, idioate, frumoase, nebunesti, ingenioase, ilegale, si in mod cert imorale... Poate ne-am fi putut comporta mai uman, poate am fi putut judeca mai putin, poate am fi incercat mai mult, poate am fi fost ceva mai iertatoare cu noi si cu ceilalti, poate am fi facut diferit o mie de alte lucruri mai mult sau mai putin importante, dar acum, nu mai conteaza.
A iesit un lucru bun din toata "discutia" asta a noastra: mi-am dat seama ca nu sunt facuta sa renunt; e clar, la mine nu merge chestia cu "renunt ca sa capat puteri pentru a lupta pe alt front". Ori lupt, ori mor cu arma in mana, cale de mijloc nu e; sau, cum a spus ceva mai frumos amicul Arghezi, "Ispitele usoare si blajine n-au fost si nu sunt pentru mine". Cert este ca trebuie sa scot sabia din teaca, sa o lustruiesc, cumva, si sa pornesc iar la lupta, chiar daca nu vad nimic, iar Muzica prevesteste doar moarte si distrugere...
Scos sabie... lustruit sabie... baut gura de apa, sau ce lichid mai exista in locul asta blestemat... ridicat in picioare... pornit la lupta. Die another day, though, there's no one here to carry your corpse after the battle is done...
Nu stiu daca ti-am zis, dar aici nu e liniste; tot timpul se aude Muzica. Uneori e pur si simplu muzica, sunete potrivite, asezate intr-o anumita ordine de o persoana care stie sa le imbine, alteori e mai mult un vuiet de rau augur, ceva ce ar fi scris amicul Wagner la betie. De cand nu mai vad, muzica parca se aude mai tare, si prevesteste ceva mai intunecat; poate o fi compensarea orbirii mele acest bonus la auz, dar sincer... mai bine ramaneam si fara acest simt. Asa poate nu as fi auzit-o pe Scarlett aseara; da, Scarlett s-a intors. E bizar, cum tot cei Batrani apar atunci cand esti jos... bine, nu pot spune ca am vazut-o; se pare ca nici in vis nu pot vedea. Cert este ca imediat dupa ce am adormit, i-am auzit vocea, usor ironica, la fel ca intotdeauna, intrebandu-ma de ce am tacut:
-Puteai sa ma chemi inainte sa cazi iar de pe sarma, Kyrara...
-Dar nu mai sunt pe sarma, sunt pe drum..
-Zici tu? Da, am observat ca nu mai vezi, deci iti acord circumstante atenuante. Totusi, verisoara, te cam dai batuta, si nu iti sta in fire; chiar si acum cativa ani, cand erai foarte aproape de abis, si erai gata sa faci niste lucruri cel putin reprobabile, nu renuntai la lupta. Te bateai in continuare cu toti si cu toate, chit ca batalia era mai mult decat pierduta si nu era decat o chestiune de timp pana cand avea sa te omoare si pe tine cineva... Acum ce s-a intamplat...?
Mda, Scarlett... Daca nu am fi trecut impreuna prin atatea, daca nu am fi fost pana in Iad si inapoi impreuna, probabil ti-as (mai) fi dat una. Nu pot, insa, sa mai fac asta acum, si nu neaparat pentru ca nu esti aici, ci pentru ca am trecut, amandoua, de stadiul acesta al relatiei noastre. Da, ne-am bagat cutitul in spate reciproc, de mai multe ori; nu neaparat pentru ca eram idioate-desi, eram, slava!-, ci pentru a ne testa reciproc, pentru a vedea cat de departe putem ajunge, si daca dupa toata pierderea de sange vom fi ca la inceput. A mers, in cazul nostru, desi nu mai vorbisem, la un moment dat, mult timp. Dupa ce Razboiul nostru mai mult sau mai putin Rece s-a terminat, ne-am intors in micul cimitir al copilariei si adolescentei noastre, alaturi de aparatul foto si de multa experienta. Am facut multe lucruri impreuna, pot spune ca le-am facut pe toate, bune, rele, idioate, frumoase, nebunesti, ingenioase, ilegale, si in mod cert imorale... Poate ne-am fi putut comporta mai uman, poate am fi putut judeca mai putin, poate am fi incercat mai mult, poate am fi fost ceva mai iertatoare cu noi si cu ceilalti, poate am fi facut diferit o mie de alte lucruri mai mult sau mai putin importante, dar acum, nu mai conteaza.
A iesit un lucru bun din toata "discutia" asta a noastra: mi-am dat seama ca nu sunt facuta sa renunt; e clar, la mine nu merge chestia cu "renunt ca sa capat puteri pentru a lupta pe alt front". Ori lupt, ori mor cu arma in mana, cale de mijloc nu e; sau, cum a spus ceva mai frumos amicul Arghezi, "Ispitele usoare si blajine n-au fost si nu sunt pentru mine". Cert este ca trebuie sa scot sabia din teaca, sa o lustruiesc, cumva, si sa pornesc iar la lupta, chiar daca nu vad nimic, iar Muzica prevesteste doar moarte si distrugere...
Scos sabie... lustruit sabie... baut gura de apa, sau ce lichid mai exista in locul asta blestemat... ridicat in picioare... pornit la lupta. Die another day, though, there's no one here to carry your corpse after the battle is done...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu