Theme song...

Daca tot am zis ca dau dracului subtilitatile, hai sa ascultam o melodie care se potriveste cu ceea ce sunt eu in momentul asta... Cheers, minions...

 

Pe drum partea a II-a sau La doi pasi de Iad...

    M-am trezit; inca mai am acel reflex de a-mi duce mana la ochi, imediat dupa ce amicul Morpheus pleaca sa terorizeze pe altcineva. Acum insa, nu reusesc decat sa imi deranjez ranile din ochi si sa fac sangele sa curga.
    Nu stiu daca ti-am zis, dar aici nu e liniste; tot timpul se aude Muzica. Uneori e pur si simplu muzica, sunete potrivite, asezate intr-o anumita ordine de o persoana care stie sa le imbine, alteori e mai mult un vuiet de rau augur, ceva ce ar fi scris amicul Wagner la betie. De cand nu mai vad, muzica parca se aude mai tare, si prevesteste ceva mai intunecat; poate o fi compensarea orbirii mele acest bonus la auz, dar sincer... mai bine ramaneam si fara acest simt. Asa poate nu as fi auzit-o pe Scarlett aseara; da, Scarlett s-a intors. E bizar, cum tot cei Batrani apar atunci cand esti jos... bine, nu pot spune ca am vazut-o; se pare ca nici in vis nu pot vedea. Cert este ca imediat dupa ce am adormit, i-am auzit vocea, usor ironica, la fel ca intotdeauna, intrebandu-ma de ce am tacut:
    -Puteai sa ma chemi inainte sa cazi iar de pe sarma, Kyrara...
     -Dar nu mai sunt pe sarma, sunt pe drum..
    -Zici tu? Da, am observat ca nu mai vezi, deci iti acord circumstante atenuante. Totusi, verisoara, te cam dai batuta, si nu iti sta in fire; chiar si acum cativa ani, cand erai foarte aproape de abis, si erai gata sa faci niste lucruri cel putin reprobabile, nu renuntai la lupta. Te bateai in continuare cu toti si cu toate, chit ca batalia era mai mult decat pierduta si nu era decat o chestiune de timp pana cand avea sa te omoare si pe tine cineva... Acum ce s-a intamplat...?
    Mda, Scarlett... Daca nu am fi trecut impreuna prin atatea, daca nu am fi fost pana in Iad si inapoi impreuna, probabil ti-as (mai) fi dat una. Nu pot, insa, sa mai fac asta acum, si nu neaparat pentru ca nu esti aici, ci pentru ca am trecut, amandoua, de stadiul acesta al relatiei noastre. Da, ne-am bagat cutitul in spate reciproc, de mai multe ori; nu neaparat pentru ca eram idioate-desi, eram, slava!-, ci pentru a ne testa reciproc, pentru a vedea cat de departe putem ajunge, si daca dupa toata pierderea de sange vom fi ca la inceput. A mers, in cazul nostru, desi nu mai vorbisem, la un moment dat, mult timp. Dupa ce Razboiul nostru mai mult sau mai putin Rece s-a terminat, ne-am intors in micul cimitir al copilariei si adolescentei noastre, alaturi de aparatul foto si de multa experienta. Am facut multe lucruri impreuna, pot spune ca le-am facut pe toate, bune, rele, idioate, frumoase, nebunesti, ingenioase,  ilegale, si in mod cert imorale... Poate ne-am fi putut comporta mai uman, poate am fi putut judeca mai putin, poate am fi incercat mai mult, poate am fi fost ceva mai iertatoare cu noi si cu ceilalti, poate am fi facut diferit o mie de alte lucruri mai mult sau mai putin importante, dar acum, nu mai conteaza.
    A iesit un lucru bun din toata "discutia" asta a noastra: mi-am dat seama ca nu sunt facuta sa renunt; e clar, la mine nu merge chestia cu "renunt ca sa capat puteri pentru a lupta pe alt front". Ori lupt, ori mor cu arma in mana, cale de mijloc nu e; sau, cum a spus ceva mai frumos amicul Arghezi, "Ispitele usoare si blajine n-au fost si nu sunt pentru mine". Cert este ca trebuie sa scot sabia din teaca, sa o lustruiesc, cumva, si sa pornesc iar la lupta, chiar daca nu vad nimic, iar Muzica prevesteste doar moarte si distrugere...
    Scos sabie... lustruit sabie... baut gura de apa, sau ce lichid mai exista in locul asta blestemat... ridicat in picioare... pornit la lupta. Die another day, though, there's no one here to carry your corpse after the battle is done...

Pe drum...

            Mereu am sperat, stii... ca maine o sa fie mai bine, ca rochia aia o sa fie, in sfarsit, la reduceri, ca o sa se uite El la mine, ca o sa gasesc, in sfarsit, o prietena adevarata. Cred ca am mai avut si alte visuri si sperante, dar le-am uitat, sau le-am pierdut pe undeva, intre prea mult vin, si prea putina prezenta umana. Si poate e mai bine ca nu le mai am, pentru ca in acest fel dispare si dezamagirea, si amaraciunea de dupa, si furia si deznadejdea ca nu am facut destul... Nu stiu daca sunt o persoana usor de inteles, dar un anumit lucru m-a reprezentat intotdeauna: speranta. Chiar si atunci cand batalia era demult pierduta, si caii si oamenii zaceau cu ochii deschisi pe vecie inspre cer, eu ridicam sabia in aer si mai atacam o data, si inca o data, si inca o data... Sunt o luptatoare pentru cauze pierdute; probabil Leonidas ar fi mandru de mine... De ce am sperat mereu? Nu stiu, poate asta e arma mea, poate altfel nu reusesc sa ma tarai mai departe pe funie. Pe de alta parte, daca ar fi sa cad, oare chiar atat de rau ar fi drumul in jos? Poate voi reusi sa ma prind de ceva, sau poate jos e moale, cald si uitare...
           La un moment dat, in trecut, mi-am promis ca nu voi mai minti in legatura cu lucrurile importante... Al dracului lucru sinceritatea asta... Te poate duce pe niste carari pe care in mod normal nu ai pasi nici in costum de plumb. Cu toate astea, din cauza incapatanarii mele, de multe ori am baut whiskey, desi trebuia, evident, sa beau vin sau vodka, sau ceai. Incep sa cred ca, undeva, in miezul problemei, s-a strecurat o greseala fatala. Altfel nu se explica aceste caderi constante de pe sfoara, si aceste degete pline de sange din cauza eforturilor de a ramane agatata de ea...
          In momentul de fata, sunt oarba; serios, chiar nu vad nimic. Si nu e pentru ca lumina aceea difuza din locul asta ar fi disparut... Poate o fi disparut si ea. Nu vad pentru ca ochii mi-au fost strapunsi de ceva ascutit... A durut, cumplit. Insa realizez acum ca sunt altruista, si ca nu ma mai intereseaza sa gasesc locul acela stabil, in care sa prind radacini... Conteaza binele... altcuiva. Si chiar daca am ochii distrusi si fata plina de sange si de lacrimi, daca as sti ca asa e mai bine, as mai face-o de 10000 de ori... Destinul si-a batut joc de mine intr-un stil mare. Exact cand eram impacata cu funia ingusta, apare in fata Drumul. Iar eu, luptatorul pentru cauze pierdute si lupul singuratic, am acceptat pacea si compania.
           Stau singura in intuneric si incerc sa imi aduc aminte cum arata culorile: rosu, verde, maro, albastru... reusesc doar sa imi aduc aminte franturi de imagini si versuri de melodii, rasete din zile de vara demult trecute, si fete ale unor persoane moarte... Vezi tu, eu n-am putut sau n-am vrut s-o iau pe calea usoara, fara prea multe obstacole. Mereu a trebuit sa o iau pe drumul cel mai greu cu putiinta, pe funia cea mai veche si mai subtire, care mereu ameninta sa se rupa. Iar acum, pentru prima oara in viata, vreau o rezolvare usoara... Vreau sa vorbesc, sa iti spun acele cateva fraze care poate ar fi schimbat ceva, insa nu stiu daca pot, si daca trebuie... pentru ca nu stiu daca ar trebui sa risc distrugerea acelui echilibru fragil. Poate ca e mai bine sa existe acea farama de speranta ca voi vedea din nou...
            Focul le-a apartinut lor, celor care traiesc Afara. Mie nu mi-au lasat decat cenusa, si vantul care o spulbera. Iar acest vant slabut, in realitate doar o adiere, pe care aproape nici nu o simti, acest vant imi face ranile din ochi sa sangereze mai rau... Ce e de facut totusi? Cauti alt drum, sau te intorci pe sfoara? Iar daca ajutat de alte simturi, reusesti, totusi, sa gasesti alt drum, il vei putea, oare, aprecia? Daca acolo vei putea, totusi, sa vezi din nou, vei fi multumit?
            Ceva lipseste, si o stii si tu... Intrebarea e ce faci: ramai aici? mergi inapoi? cauti alta directie? Fericirea e undeva, acolo, inainte, intr-o directie oarecare, pe care eu oricum nu o vad. Nu stiu in ce consta, sau poate pur si simplu nu vreau sa recunosc. Cert este ca odata, demult tare, era langa mine... dar s-a pierdut, laolalta cu nume, sentimente, chipuri, idei, vise. Nu stiu ce sa fac... Nu mai am ce pierde, si nu stiu ce as putea castiga, si cum... Sa renunt sa mai caut un drum? Cred ca ar trebui sa incerc sa dorm. Exista o mica posibilitate sa nu ma mai trezesc, si trebuie sa ma gandesc cum ar fi asta...